Şomajul tehnic şi staţionarea sunt opţiuni nu tocmai confortabile pentru angajator, în cazul în care au fost instituite la iniţiativa angajatorului.
Potrivit art. 80 din Codul muncii, şomajul tehnic reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către unitate sau de către o subdiviziune interioară a acesteia pentru motive economice obiective.
Durata şomajului tehnic nu poate depăşi 4 luni în decursul unui an calendaristic.
Pe durata şomajului tehnic, salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reluarea activităţii.
În perioada şomajului tehnic, salariaţii beneficiază lunar de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 50 la sută din salariul lor de bază, cu excepţia cazurilor de suspendare a contractului individual de muncă conform art.77 lit. c) din Codul muncii.
Prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului, contractul colectiv de muncă sau convenţiile colective, se va stabili modul în care salariaţii vor executa obligaţia de a se afla la dispoziţia angajatorului, precum şi mărimea concretă a indemnizaţiei de care beneficiază salariaţii în perioada şomajului tehnic.
Angajatorul este în drept de a acorda salariaţilor o indemnizaţie mai mare decât cea propusă de legiuitor sau poate stabili îndemnizaţii speciale pentru diferite categorii de angajaţi în dependenţă de calificare, stagiu profesional şi alte criterii, cu respectarea normelor anti discriminare.
Anunțarea șomajului tehnic se va face prin ordinul angajatorului. Ordinul urmează a fi adus la cunoștința salariaților sub semnătură (însă în condițiile situaţiei excepţionale pot fi utilizate și alte instrumente de informare a salariaților, prin email sau mesaj text la telefon).
În cazul în care şomajul tehnic este instituit cu acordul salariatului, contractul individual de muncă se suspendă în temeiul art. 77 lit. c) din Codul muncii și salariatul nu va beneficia de îndemnizație de şomaj.
Angajatorul urmează să înregistreze la organul fiscal o cerere cu privire la instituirea şomajului tehnic pentru primi din partea statului toate scutirile şi a se demara procedura în acest sens.
În cazul în care nu este necesară sistarea totală a activităţii se poate opta şi pentru procedura de staţionare.
Conform art. 801 din Codul muncii, Staționarea reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către unitate, de către o subdiviziune (subdiviziuni) interioară a acesteia, de către un salariat sau un grup de salariați și poate fi produsă:
a) din cauze ce nu depind de angajator sau salariat;
b) din vina angajatorului;
c) din vina salariatului.
Retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (art. 80), se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decât în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare.
Modul de înregistrare a staţionării şi mărimea concretă a retribuţiei se stabilesc, după caz, în contractul colectiv şi/sau în cel individual de muncă ori în regulamentul intern al unității.
Pentru suspendarea contractului de muncă angajatorul emite un ordin privind staționarea unității din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, care urmează a fi adus la cunoștința salariaților sub semnătură, iar reieșind din situațiile actuale pot fi folosite și mijloacele electronice. Acordul salariatului nu este necesar.
Evident că utilizarea acestei instituții juridice implică costuri pentru angajator, în schimb este păstrat colectivul de muncă, în care de cele mai multe ori au fost făcute investiţii enorme, pentru instruirea şi calificarea corespunzătoare, necesară funcţiei ocupate.
Reţineţi: prin fiecare acţiune pe care o întreprindem la moment se decide viitorul companiei noastre.
Continuare în articolul următor.
Până atunci Vă dorim spor în toate şi toate bune.